Gigi Becali, finanțatorul echipei FCSB, s-a declarat indiferent față de un posibil caz de coronavirus în cadrul Centrului de Copii și Juniori.
După ce Digi Sport a anunțat că în cadrul academiei de la FCSB ar fi fost depistat un caz de COVID-19, Gigi Becali a spus că nu îl interesează acest virus sau dacă îl contactează vreun jucător de la echipa de seniori. Patronul roș-albaștrilor nu a depășit încă euforia câștigării Cupei României, după o pauză de cinci ani.
„Nu știu nimic despre asta! Dacă nu știu eu înseamnă că nu există! Noi nu facem teste la juniori, doar la echipa mare. Poate s-a testat cineva, dar nu a venit la echipă. O fi ceva, o poveste. Nu mă tem că a intrat în contact cu seniorii! Nu mă interesează de coronavirus! Noi am luat Cupa și jucăm în cupele europene. Acum pot să facă și cei de la echipa mare coronavirus, pierdem toate meciurile cu 3-0 și aia e.
Jucătorii au făcut azi alte teste pentru că așa e protocolul. Cred că diseară vor veni rezultatele. M-aș bucura să nu fie niciun rezultat pozitiv pentru ca să arătăm că am respectat ce trebuia respectat. Oricum, coronavirusul nu e așa de speriat cum zice lumea… Uite, la Dinamo au toți jucătorii. Dar într-o săptămână o să fie bine și o să joace din nou fotbal”, a declarat Gigi Becali, potrivit GSP.
Deși Gigi Becali spune că doar echipa de seniori este testată, șeful Centrului de Copii și Juniori de la FCSB, Ilie Alexe, susține că toți angajații și jucătorii clubului au fost testați.
„FCSB este singurul club din România care a testat atât personalul, cât și toți jucătorii legitimați înainte de reluarea activității după încheierea stării de urgență în România. Toate testele efectuate au fost NEGATIVE, indiferent de categoria de vârstă. Nu înțelegem de ce anumiți jurnaliști își pot permite să scrie astfel de neadevăruri, mai ales în condițiile în care este vorba despre un subiect atât de sensibil.
Noi suntem în permanentă legătură cu clinica la care am efectuat testările COVID-19 și nimeni de acolo nu ne-a informat cu privire la existența unui caz pozitiv. Închei prin a menționa că toate activitățile Centrului de Copii și Juniori al FCSB se desfășoară în conformitate cu Protocolul Medical elaborat de către FRF, LPF, MTS și MS”, a spus Ilie Alexe, Directorul Centrului de Copii și Juniori din cadrul FCSB, potrivit site-ului oficial al clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER